(†) Înălțarea Sfintei Cruci
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci:
— Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335
— Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, la anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o, cu mare cinste, în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
După mărturia unei cronici anonime, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ar fi luat ființă în anul 335. În acel an, în ziua de 13 septembrie, a avut loc sfințirea celebrei basilici construite de împăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului Domnului; iar a doua zi, fiind adunați acolo cu acel prilej mulți episcopi și credincioși, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat, pentru prima dată, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca să-l vadă și să-l cinstească toți cei de față. De atunci a rămas definitiv ziua de 14 septembrie ca sărbătoare a „înălțării” sau „Arătării” Sfintei Cruci. Cu timpul, sărbătoarea principală de la 13 septembrie, adică aniversarea anuală a sfințirii bisericii lui Constantin, care prilejuise înălțarea solemnă a Sfintei Cruci, a rămas în umbră și, deși a fost celebrată prin slujba zilei, care figurează încă în Mineiul ortodox pe septembrie (la ziua de 13), ea a rămas ca o simplă înainte-prăznuire a sărbătorii Înălțării Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adăugat și amintirea aflării Sfintei Cruci, care se sărbătorea până atunci la date diferite: la unii în Vinerea Patimilor, la alții în Lunea Paștilor.
Cu toate că pelerina apuseană Egeria afirmă că aflarea Crucii a avut loc în aceeași zi în care s-a sfințit biserica Sfântului Mormânt, adică la 13 septembrie, se pare că, la început, Aflarea Sfintei Cruci și înălțarea Sfintei Cruci au fost sărbători separate și serbate la date diferite, așa cum, de altfel, le găsim încă până astăzi la unele popoare creștine. Astfel, pe când Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește pretutindeni (inclusiv la catolici), la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sărbătorită în Biserica apuseană la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, sărbătoare care asociază cultul Crucii cu Festivitățile pascale, fiind la origine aniversarea anuală a sfințirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidită de Sfânta Elena în amintirea Crucii salvatoare, care se arătase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfânt al Crucii descoperite de ea, care se păstrează până acum. La abisinieni și în Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbează la 4 mai, iar la copți și la arabi la 6 martie. Ca o reminiscență a vechii sărbători a Aflării Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privită în calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Păresimi, numită a Sfintei Cruci.
Fiind sărbătoare de origine palestiniană, la început, Înălțarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitată la Ierusalim, unde, precum am văzut, se păstra lemnul Crucii Răstignirii, de la descoperirea lui până la 634 (635), când a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemnă, prin care se cinstea odinioară Sfânta Cruce în Cetatea Sfântă, s-a păstrat de altfel acolo până astăzi în rânduiala slujbei din ziua de 14 septembrie (în ajun se face slujba arhierească a Privegherii cu Litie în biserica Învierii. A doua zi, după Liturghie, proiestosul slujbei poartă Sfânta Cruce, mergând în procesiune la locul aflării Sfintei Cruci, în timp ce corul cântă „Cruce însemnînd Moisi…” după ce se face acolo rugăciune, episcopul Taborului merge cu pompă la Golgota, unde se face înălțarea solemnă a Sfintei Cruci și apolis. Apoi se suie toți la Patriarhie, unde se face rugăciune (Polihroniu) pentru patriarh (vezi rev. Nea Sion Ierusalim, nr. din august-bctombrie 1961, p. 234). Cu timpul, sărbătoarea s-a întins și în părțile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o nouă strălucire și dezvoltare, mai ales din sec. VII, de când Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634—635) (Sărbătoarea propriu-zisă de la 14 septembrie era precedată la Constantinopol de patru zile pregătitoare, în care avea loc închinarea Crucii în ziua de 14 septembrie se făcea înălțarea solemnă, ca odinioară la Ierusalim. Sărbătorirea se prelungea apoi până Duminica viitoare (DACL, III, 3139) , generalizându-se treptat, până prin sec. VI, în toată Biserica de Răsărit: în calendarul roman, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687—701), care era antiohian de origine, iar în Biserica Armeană, Înălțarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci sărbători mai mari și are dată variabilă, fiind sărbătorită în Duminica cea mai apropiată de 14 septembrie (între 11— 17 sept).
Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și moartea Mântuitorului.
