PATRIARHULSĂRBĂTORI

PF Daniel: „Să le cerem sfinţilor să ne dăruiască credinţă puternică şi viaţă sfântă”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat în Duminica Tuturor Sfinţilor „să le cerem sfinţilor să ne dăruiască credinţă puternică şi viaţă sfântă”. Preafericirea Sa a explicat motivele stabilirii Duminicii I după Rusalii ca Duminica Tuturor Sfinţilor:

  1. Pentru a ne arăta că rostul sau scopul Pogorârii Duhului Sfânt în lume a fost întemeierea Sfintei Biserici şi sfinţirea oamenilor;
  2. Pentru a ne arăta că pe lângă sfinţii cunoscuţi din calendarul Bisericii există şi alţi sfinţi care nu sunt cunoscuţi sau care nu au fost trecuţi încă în calendarul Bisericii;
  3. Pentru a ne arăta că în ceruri sfinţii nu trăiesc în izolare, ci în comuniune; nu sunt separaţi unii de alţii, ci comunică şi conlucrează duhovniceşte, a explicat Preafericirea Sa.

Sărbătoarea frumuseţii Bisericii

Patriarhul României a precizat că sărbătoarea de astăzi ne arată că „sfinţii sunt rodiri ale Duhului Sfânt pe baza credinţei ortodoxe în Iisus Hristos, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om”.

„Iar cei care cred în Hristos şi au primit botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, prin botez încep să se sfinţească şi dacă săvârşesc şi faptele bune ale credinţei adevărate, ei înaintează şi mai mult în sfinţenie prin viaţă curată şi fapte bune”.

Potrivit Preafericirii Sale, această sfinţire a oamenilor este rostul Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos şi al Pogorârii Duhului Sfânt pentru a întemeia Sfânta Biserică şi a sfinţi pe oameni.

„De aceea, prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este consacrată acestei mari taine a sfinţirii oamenilor de-a lungul veacurilor. În prima Duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă face pomenirea tuturor sfinţilor din toate timpurile şi din toate locurile. Aceasta este sărbătoarea frumuseţii Bisericii. În Duminica Rusaliilor prăznuim constituirea Bisericii”.

Unii sfinţi nu au fost încă făcuţi cunoscuţi

Sfinţii au arătat iubire faţă de Dumnezeu şi semeni, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Biserica, de la Apostoli până la sfârşitul veacurilor, are o mulţime de sfinţi, de oameni care au pus în practica vieţii lor Evanghelia lui Hristos. Asta înseamnă că au arătat iubire faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubire faţă de semenii lor prin fapte bune”.

„Astfel, avem o mulţime de sfinţi. Unii dintre sfinţi au fost făcuţi cunoscuţi de Dumnezeu prin minuni, prin descoperire. Alţii însă nu au fost încă arătaţi. Sunt tainici prezenţi în iubirea lui Dumnezeu. De pildă, unii, la puţini ani după moartea lor au fost declaraţi sfinţi şi trecuţi în calendar de Biserica Ortodoxă, cum a fost de pildă Sfântul Grigorie Palama. Alţii însă, după 500 de ani de la moartea sa au fost descoperiţi în mod tainic ca fiind sfinţi cum este Sfântul Efrem cel Nou”.

Comuniunea sfinţilor este frumuseţea Bisericii

Patriarhul Daniel a menţionat că descoperirea sfinţilor reprezintă o taină a lui Dumnezeu, întrucât El descoperă sfinţenia oamenilor „când şi cum doreşte”, iar Biserica a constatat că sunt mai mulţi sfinţi în realitate în ceruri decât cei care sunt trecuţi în sinaxarul Bisericii.

„Pentru Dumnezeu, totdeauna există mai mulţi sfinţi decât cei cunoscuţi de oameni. De aceea, Biserica a rânduit ca în această duminică a Tuturor Sfinţilor să fie prăznuiţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi care sunt trecuţi în calendar sau care încă nu sunt trecuţi în calendar şi care încă nu ne sunt cunoscuţi. Aici este marea taină a frumuseţii Bisericii. Mulţimea sfinţilor de-a lungul veacurilor, sfinţi din locuri diferite, sunt prezenţi în slava iubirii Preasfintei Treimi şi pe unii Dumnezeu îi va descoperi în timpul istoriei, iar pe alţii la a doua venire a lui Hristos, la sfârşitul veacurilor”.

„De aceea, această sărbătoare are şi un caracter profetic, iar faptul că îi prăznuim pe toţi laolaltă ne arată că sfinţii au crezut în acelaşi Unul Singur Dumnezeu adevărat, L-au iubit pe acelaşi Hristos, despre Care a zis Sfântul Apostol Pavel: Iisus Hristosieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evrei 13:8). Pe acest Hristos L-au iubit sfinţii din toate veacurile. Unii L-au iubit aşteptând venirea Lui, drepţii din Vechiul Testament, iar alţii iubindu-L în urma convertirii lor la creştinism şi legăturii lor prin rugăciune şi prin sfintele taine cu Hristos”.

„Această comuniune a sfinţilor este frumuseţea Bisericii. Sfinţi din toate neamurile şi de toate vârstele, de la oameni peste 100 de ani până la copii sfinţi ucişi ca martiri, sfinţi cu rang mare cum au fost o mulţime de împăraţi şi regi sau simpli ţărani, păstori de oi, oameni simpli, sfinţi monahi şi monahii, dar şi sfinţi educaţi în familie, ca de pildă din familia Sfântului Vasile cel Mare, care a dat şase sfinţi. Aceste frumuseţi ale lucrării harului Duhului Sfânt în oameni sunt prăznuite acum în această zi a Duminicii Tuturor Sfinţilor. Aceşti sfinţi se roagă împreună şi sunt pomeniţi împreună în fiecare duminică la Liturghie”.

„Să ne rugăm tuturor sfinţilor să ne dăruiască bucuria comuniunii şi să înţelegem că dreapta credinţă se păstrează mai întâi în comuniunea sfinţilor şi să le cerem acestor sfinţi să ne dăruiască şi nouă credinţă puternică, viaţă sfântă şi bucuria de a fi chemaţi să petrecem în veşnicie, în iubirea Preasfintei Treimi”, a încheiat Părintele Patriarh Daniel.

Sursa: basilica.ro