PATRIARHUL

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a împlinit 71 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit vineri, 22 iulie, vârsta de 71 de ani.
Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.
După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg, Dan-Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani.
A intrat în viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie. „De la Botez am avut numele Dan Ilie, iar părintele Cleopa, când am devenit monah a concentrat cele două nume, Dan și Ilie, într-unul singur, Daniil – cum spunea dânsul”, evoca Patriarhul Daniel la onomastica sa din 2017
După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
La Iași, a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. Printre acestea se numără demersurile pentru consolidarea şi restaurarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa care a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.
Din septembrie 2007 este Patriarhul României.
În această demnitate, încă de la începutul misiunii sale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a asigurat continuarea proiectelor aflate în desfăşurare la acea vreme şi iniţierea unor noi proiecte fără a despărţi Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie sau opera socială de viața duhovnicească.
În această perioadă, Biserica a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune şi în acelaşi timp a îmbunătăţi viaţa tuturor.
Cea mai cunoscută dintre realizările actualului Conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi deziderat al românilor: Catedrala Națională care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire.
Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi peste 30 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica. De asemenea, Patriarhul Daniel manifestă o grijă deosebită pentru românii din Diaspora, fapt pentru care la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul Sinod a hotărât în anul 2009 adoptarea unei zile dedicate migranţilor români.
Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit activitatea socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de instituţii cu profil filantropic.
Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată aici.
La Catedrala Patriarhală, vineri, de la ora 11:00, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile recente din viața Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Începând cu ora 12:00, la Palatul Patriarhiei, a avut loc un moment aniversar în timpul căruia au fost prezentate mesaje de felicitare.
Au participat ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor de stat centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.

Sursa: basilica.ro