Patriarhul Daniel: „Crucea lui Hristos este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 14 septembrie 2025, în ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al sărbătorii, prezentând, totodată, și evenimentele istorice care au avut loc în legătură cu Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos pentru mântuirea neamului omenesc.

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat sem­nificația duhovnicească a Sfintei Cruci, prin care Mântuitorul, prin răstignire, S-a făcut ascultător până la moarte: „Astăzi, Biserica noastră prăznu­iește Înăl­țarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. În esență, această sărbătoare ne arată că Crucea lui Hristos este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea. Ea este cunoscută și sub numele de «Ziua Crucii» și este una dintre cele mai populare sărbători din calendarul ortodox. Troparul praznicului de astăzi concentrează în sine o mulțime de înțele­suri duhov­nicești: «Mântu­iește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta (…)». Această sărbătoare cade la mijlocul primei luni din anul bisericesc, în septembrie, și, împreună cu sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ocrotește întreg anul bisericesc până la sfârșitul lunii august. Este precedată de o duminică numită Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și urmată de Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, pentru a arăta marea importanță a praznicului. Întotdeauna la 14 septembrie, Biserica face pomenirea Înălțării Sfintei Cruci, aducându-ne aminte de însăși Crucea de lemn pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Din acest motiv, Evanghelia citită în această zi se referă la răstignirea Domnului, la pătimirile și moartea Sa pe Crucea de lemn, instrument de tortură pe care erau pedepsiți tâlharii și răufăcătorii. Împreună cu Hristos Domnul au fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și altul la stânga. Cel din dreapta L-a mărturisit, zicând: «Pome­nește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta», iar cel din stânga L-a ocărât și a pierdut mântuirea. Sfântul Ioan Damaschin ne spune: «Pe cruce stăteau un Miel și doi lupi. Dar unul nu și-a schimbat cugetul, pe când celălalt s-a pocăit și a zis: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta.» Astfel, tâlharul de pe cruce devine proroc, mărturisind că Hristos este Împărat și că are o împărăție. Evanghelistul Ioan ne amintește cum Domnul a fost judecat de Ponțiu Pilat, care, de frică și slăbiciune, a cedat în fața mulțimii ce striga: «Răstignește-L! Răstig­nește-L!» și L-a dat pe Hristos să fie răstignit. Lemnul Crucii, rezervat în Antichitate celei mai ruși­noase și dureroase morți, aplicată sclavilor și tâlharilor, a fost acceptat de Domnul Iisus Hristos, Care S-a smerit până la moarte. Însă, prin Învierea Sa din morți, El a transformat acest instrument de tortură și umilință în semn al biruinței, al iubirii și al slavei”.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că sărbătoarea aceasta a început în secolul al 4-lea prin aflarea Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. „Sfântul Constantin cel Mare a trimis-o pe mama sa, Îm­părăteasa Elena, la Ierusalim pentru a căuta Crucea Domnului, despre care se știa că fusese ascunsă. După multe săpături și după ce împăratul a dat poruncă să fie dărâmat templul zeiței Venus, construit anterior de împăratul roman Adrian pe locul Golgotei, au fost descoperite trei cruci într-o peșteră: Crucea Mântuitorului Hristos și cele ale celor doi tâlhari. Astfel, printr-o minune a lui Dumnezeu, o femeie muribundă s-a vindecat în momentul în care a fost atinsă de una dintre cruci, arătând astfel care dintre ele era cu adevărat Crucea lui Hristos. Sfânta Cruce a fost oferită de Împărăteasa Elena, în anul 328, Episcopului Ierusalimului, Macarie. Acesta a ridicat-o pe un podium și a arătat-o mulțimii, care s-a închinat și a cântat cu glas de rugăciune: «Doamne, miluiește», aceasta fiind prima înălțare a Sfintei Cruci în fața poporului”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a reliefat faptul că sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne aduce aminte atât de sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 335, cât și de biruința creș­tinilor asupra perșilor păgâni care au luat Crucea, dar au fost obligați să o înapoieze. „Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a poruncit să se zidească o biserică mare la Ierusalim, care să acopere atât mormântul Domnului, cât și locul răstignirii Lui. Această biserică a fost sfințită în anul 335, în data de 13 septembrie, iar în ziua următoare, 14 septembrie, episcopii, preoții și diaconii prezenți la sfințire au avut bucuria să vadă din nou lemnul Sfintei Cruci, acela pe care l-a dăruit Împărăteasa Elena Episcopului Macarie al Ierusalimului. Astfel, începând din anul 335, data de 14 septembrie a devenit ziua Înălțării Sfintei Cruci. Peste câteva secole, în anul 614, perșii au răpit Crucea, dar ea a fost recuperată în anul 628 de împăratul Heraclie, care a dus-o la Constantinopol. În anul următor, Sfânta Cruce a fost readusă la Ierusalim și dăruită Patriarhului Zaharia. Patriarhul Zaharia a fost cel care a înălțat din nou această cruce în fața mul­ți­milor, consolidând astfel sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Mai târziu, lemnul Sfintei Cruci a fost îm­părțit în fragmente mici și răspândit în diferite locuri ale lumii, ca semn de binecuvântare. Astfel, o parte din lemnul Crucii se află la Ierusalim, altă parte la Muntele Athos, iar alte părticele chiar și în unele țări din Occident. În România, cel mai mare fragment din lemnul Sfintei Cruci se află la București, la Biserica «Sfântul Vasile»-Victoria”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Înălțarea Sfintei Cruci nu este doar o sărbătoare istorică, ci și una plină de înțeles duhovnicesc. „Când se scoate crucea pentru închinare și se împodobește cu flori, se folo­sește tradițional o cruce de lemn, semn al sfințirii văzduhului și al firii lemnului, după cum spun cântările zilei de 14 septembrie. Prin naș­terea Sa în peșteră, Hristos a sfințit pământul; prin botezul în Iordan, a sfințit apele; iar prin răstignirea pe Cruce, a sfințit aerul și firea lemnului, curățind văzduhul de lucrările duhurilor necurate, așa cum afirmă Sfântul Atanasie cel Mare. Sfânta Cruce a fost preînchipuită în Vechiul Testament și profețită de Mântuitorul Iisus Hristos ca «semnul Fiului Omului», ce se va arăta la a doua Sa venire. Ridicarea șarpelui de aramă de către Moise în pustie este un exemplu de prefigurare, arătând cum Hristos pe Cruce ne eliberează de diavol și de păcat. Crucea lui Hristos este semnul iubirii Sale milostive și smerite, ­făcătoare de viață și mântuire. Prin jertfa Sa, Hristos a dăruit viață veșnică umanității, biruind moartea atât în trup, cât și în suflet, arătându-Se biruitor asupra mor­ții”, a afirmat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Sursa: ziarullumina.ro