ISTORICUL PAROHIEI MILITARI I
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Militari I este situată în cartierul Militari din București. Fosta comună Militari (Satul Nou), azi parte a cartierului Militari, așezată în imediata apropiere a Bucureștilor, în partea de vest, se întindea de la nord la sud, de-a lungul șoselei Ciurel, azi șoseaua Virtuții, până la hotarul cu moșiile Ciurel și Giulești, azi cartierele Crângași și Giulești, pe o lungime de aproximativ 5-6 kilometri, spre est până la moșia Cotroceni, spre vest până la ogoarele moșiilor Roșu și Boja. Spre nord, hotarul atingea albia Dâmboviței, azi Barajul Ciurel (pentru acumularea permanentă, s-a creat în amonte de șoseaua Ciurel, un baraj de pământ, lung de 4.3 kilometri, și s-a amenajat versantul natural, situat pe latura sudică dinspre cartierul Militari, rezultând în final un lac, denumit Lacul Dâmbovița sau „Lacul Morii”), loc prin care altădată râul Dâmbovița intra în București, iar la sud, comuna Militari era limitată tot de platoul întins al Cotrocenilor. Comuna Militari ia ființă în anul 1879 când, sub domnia lui Carol, viitorul rege Carol I, în conformitate cu legea de la 1864, s-au luat măsuri ca celor rămași până atunci neîmproprietăriți din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, militari și tineri, să li se dea câte zece pogoane de pământ la Otopeni. Situația s-a schimbat, deoarece câțiva ostași, în frunte cu sergentul major Ghiță Ion Dorobanțu, au cerut să fie împroprietăriți în această zonă, pe moșiile Cotroceni, Ciurel, Roșu, Boja, Vatra Mănăstirii, Giulești. Cei mai mulți dintre copiii celor 180 de familii erau militari, astfel că noua așezare a luat numele de „Militari”. După ce a fost aprobată această solicitare, parcelarea a fost făcută de inginerul Alexandru Poenaru, urmând ca, la data de 1 ianuarie 1884, comuna nou-înființată (Satul Nou) să se despartă de comuna Roșu. În prezent, o parte din comuna Militari este înglobată în cartierul de blocuri Militari. Alte zone ale comunei au devenit cartierele Tudor Vladimirescu, Principele Carol, Grivița. Astăzi, teritoriul vechii comune sau ceea ce a mai rămas din ea, aparține administrativ Sectorului 6 București, amintirea numelui comunei păstrându-se în titulatura cartierului Militari, dar și a parohiilor înființate ulterior (Militari I, Militari II, Militari III).
Precum se relatează în vechea pisanie, amplasată în partea dreaptă, la intrarea în lăcașul de cult, biserica a fost construită în anul 1886, în zilele mitropolitului Calinic Miclescu, din fondurile donate de negustorul Nicolae Manolescu și de soția sa Anastasia, („s-a construit pentru nevoile spirituale ale noii comune Militari, o biserică din zid, din fondurile donate de negustorul Nicolae Manolescu și soția sa Anastasia, care o și înzestrează cu toate cele necesare cultului”). Devenind neîncăpătoare, în anul 1943 s-a mărit, ajungând la forma în care este astăzi, prelungindu-se în partea de vest, cu o treime din suprafața inițială. În Monografia Album a Protoieriei I Capitală, este menționat faptul că, în anul 1952, biserica a fost repictată, în timp ce în Enciclopedia lăcașurilor de cult din București se afirmă că pictura bisericii a fost doar spălată. În anul 1967, în vremea vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina, la îndemnul celor doi preoți, Ștefan Lefter și Constantin Nițescu, cu ajutorul Consiliului și al Comitetului parohial, s-a pictat partea nou zidită și s-a restaurat pictura veche de către Dumitru Hornung, care a pictat și partea adăugată în 1943. În ziua de 10 noiembrie 1968, biserica a fost resfințită, prin slujba arhierească, de către episcopul-vicar patriarhal Antim Târgovișteanul, înconjurat de un sobor de preoți format din: Alexandru Ionescu, vicar mitropolitan; Leonida Mateescu, Ioan Popa, N. Diaconul, consilieri mitropolitani; Ioan Neamu, protopop; Ștefan Lefter, paroh; Constantin Nițescu de la Parohia Militari I; Marin Mihai de la Parohia Militari II și Nicolae D. Popescu-Buzău. Răspunsurile Sfintei Liturghii fiind date de cântarea omofonă a credincioșilor sub conducerea cântăreților parohiei, I. Panțuroiu și Gheorghe Calias. În anul 1979 sfântul lăcaș a fost dotat cu mobilier, iar un an mai târziu, prin grija părintelui paroh Dumitru Iordache, au fost executate lucrări de consolidare și de reparații exterioare ale bisericii. De asemenea, în anul 1991, prin osârdia aceluiași preot paroh Dumitru Iordache, s-a completat biserica cu pridvorul închis, pictat în 1996.
În anul 2002, s-a construit în curtea bisericii, prin grija preoților slujitori: preot protopop Dumitru Iordache, preot paroh Ștefan Buchiu și preot Marin Moldoveanu, un aghiasmatar. Slujba de resfințire a bisericii a fost săvârșită în ziua de 13 noiembrie 2005, din încredințarea patriarhului Teoctist Arăpașu, de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe atunci episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor. În anul 2011, s-au realizat lucrări de reparații la cancelaria parohială, atât în interior cât și în exterior. Un an mai târziu, acoperișul vechi al bisericii a fost înlocuit cu unul nou din tablă de zinc, în același an fiind curățată și fațada exterioară a bisericii. În anul 2013, curtea lăcașului de cult a fost reamenajată, fiind turnate alei noi din beton amprentat. În anul 2014, a fost ridicat în partea stângă a bisericii un lumânărar nou.
Biserica are un plan treflat, cu dimensiuni generale de 30 x 10 – 13 m, o turlă-Pantocrator și un turn amplasat în partea din față a naosului. Ambele sunt octogonale. Accesul în pridvorul închis, adăugat pe fațada de vest, se face printr-o ușă cu arcadă în plin cintru, flancată de câte doi pilaștri ce susțin un antablament, peste care se ridică frontonul încoronat pe acroteră cu o cruce. Pridvorul este acoperit cu o calotă sferică sprijinită pe patru arce în plin cintru. Încăperile următoare – pronaosul și naosul – sunt acoperite cu bolți aplatizate, sprijinite pe arce „în mâner de coș”. Ferestrele sunt împodobite la interior cu vitralii. Tâmpla este lucrată în lemn, fiind înaltă de 4 metri, și frontoane late de 5,5 metri. Fațadele sunt alcătuite cu elemente de arhitectură neoclasică: pilaștri dorici, frontoane care încheie supralărgirile laterale ale pronaosului, datând din prima fază a construcției. Biserica a fost pictată în ulei în anul 1886, de Nicolae Colonițiu. Pictura a fost restaurată în anul 1967, când s-a pictat și partea nou zidită în anul 1943, de către Dumitru Hornung. În anul 1996, s-a restaurat pictura întregii biserici, de către Elena Vasilescu. Ultima intervenție de restaurare a picturii întregii biserici s-a realizat în anul 2005, de către Irina și Ion Neacșu.
Catapeteasma este din lemn de stejar și datează de la zidirea bisericii, din anul 1886 și a fost restaurată în anul 2017, fiind sfințită, în ziua de 25 ianuarie 2020, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pe întreaga față vestică a bisericii, deasupra ușii de intrare, se află icoană hramului „Adormirea Maicii Domnului” în mozaic, încadrată de chipurile Sfinților Ierarhi Nicolae și Spiridon, făcători de minuni. Acest amplu mozaic a fost realizat din donațiile unor enoriași ai parohiei noastre, de către pictorul Adrian Alexandrescu.
Din anul 2016, în sfântul lăcaș se păstrează un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, primit de la parohia Mihai Vodă din București.
Parohia deține un cimitir constituit pe terenul donat de către veteranii de război în anul 1886, teren cu care fuseseră împroprietăriți de către regele Carol I în urma participării la Războiul de Independență din anul 1877. Între anii 1935-1936, au fost ridicate capela și clopotnița cimitirului, la inițiativa unui grup de subofițeri din Regimentul 1 Vânători Garda „Regina Elisabeta”, fiind sfințite în ziua de 21 mai 1936. În anul 2002, la inițiativa părintelui Ștefan Buchiu, s-a reamenajat, extins și repictat capela cimitirului parohial de către pictorii Irina și Ion Neacșu.
În prezent, la parohia Militari I slujesc următorii preoți: Pr. Prof. Dr. Nicuşor Beldiman-parohul bisericii, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Ion Frunțeanu, Pr. Ștefan-Fabian David și Diac. Drd. George-Adrian Șerban.
Bibliografie: Istoric în inventarul din 1969, la Protoieria I Capitală; Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, Enciclopedia lăcașurilor de cult din București. Bisericile Ortodoxe, studiu introductiv de Costion Nicolescu, ediție îngrijită și postfață de Doina Uricariu, cu un compediu în limba engleză, Ed. Universalia, București, 2005, p. 297; Protoieria I Capitală. Monografie Album, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, p. 331.