EvenimentNoutățiSĂRBĂTORI

Programul liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou: 19-29 octombrie 2025

Bucuria pelerinajului din acest an, prilejuit de sărbătoarea Sfân­tului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, va fi sporită de prezența raclei cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Noul Hozevit și se va desfășura în perioada 19-29 octombrie 2025, după următorul program.

În perioada 19-22 octombrie 2025, credin­cioșii se vor putea închina la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, care vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvorul acesteia în fiecare dintre aceste zile, în intervalul orar 7:00-00:00.

Având în vedere că toate sfintele moaște menţionate vor fi prezente la închinare în aceste prime patru zile, în pridvorul Catedralei Patriarhale, și ținând cont de fluxul mai redus de pelerini care va fi înregistrat în perioada respectivă, recomandăm în special familiilor cu copii mici să vină să se închine în perioada 19-22 octombrie 2025, pentru a evita aglomerația din zilele finale ale hramului.

Joi, 23 octombrie 2025, începând cu ora 12:00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împă­rați Constantin și Elena și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, după cum urmează:

– prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe traseul: Catedrala Patriarhală – str. Patriarhiei – b-dul Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);

– a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

– ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei și vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

La ora 12:45, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, va avea loc întâmpinarea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a raclelor cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nec­tarie, ale Sfinților Împărați Con­stantin și Elena și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. După rostirea cuvântului de binecuvântare de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, raclele cu sfintele moaște vor fi depuse spre închinare în Baldachinul Sfin­ților de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini.

Programul liturgic în perioada 19-29 octombrie 2025 se va desfășura după cum urmează:

 

– Duminică, 19 octombrie 2025:

• 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de vară.

•16:00-18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

 

– Luni, 20 octombrie 2025:

• 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•16:00-18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

 

– Marți, 21 octombrie 2025:

• 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•16:00-18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

 

– Miercuri, 22 octombrie 2025:

• 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•16:00 -18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

 

– Joi, 23 octombrie 2025:

• 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•12:00 – 12:45 – Procesiunea Calea Sfinților.

•17:00-20:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfinților Împă­rați Constantin și Elena, în Catedrala Patriarhală.

 

– Vineri, 24 octombrie 2025:

• 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•12:00-13:00 – Primirea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală.

•17:00-20:30 – Slujba Privegherii, pentru cinstirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, în Catedrala Patriarhală.

 

– Sâmbătă, 25 octombrie 2025:

• 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•17:00-21:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de vară.

 

– Duminică, 26 octombrie 2025:

• 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de vară.

•17:00-21:00 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de vară.

 

– Luni, 27 octombrie 2025:

• 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară.

•17:00-21:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Româ­nești, și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, în Catedrala Patriarhală.

 

– Marți, 28 octombrie 2025:

• 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•16:00-18:00 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimi­trie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

 

– Miercuri, 29 octombrie 2025:

• 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.

•16:00-18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

 

Sfintele moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

 

Un comunicat referitor la programul sfințirii picturii Catedralei Naționale din data de 26 octombrie 2025 va fi transmis ulterior.

Sursa: basilica.ro