Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou,
Ocrotitorul Bucureștilor:
Bucuria pelerinajului din acest an la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Mitropolia de Veria (Grecia) a Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama și se va desfășura în perioada 22-28 octombrie 2022, după următorul program:
În zilele de 22 și 23 octombrie, credincioșii vor putea să se închine la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie în interiorul Catedralei Patriahale.
Luni, 24 octombrie 2022, începând cu ora 12.30, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, precum și cu icoana Sfântului Ierarh Grigorie Palama și a părinţilor săi, după cum urmează:
- Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – B-dul Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);
- A doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou cu moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie pe traseul: Calea Șerban Vodă – Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).
- Ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei cu delegația Mitropoliei din Veria (Grecia) și vor urca în procesiune spre Catedrala Patriarhală.
În intervalul orar 13.00 – 13.45, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară și săvârșirea slujbei Polihroniului. Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini.
După închinarea la Sfintele Moaște, pelerinii vor putea părăsi esplanada Catedralei Patriarhale pe traseul unic: Str. Patriarhiei – Str. 11 Iunie.
Programul liturgic în perioada 22-28 octombrie 2022 se va desfășura după cum urmează:
Sâmbătă, 22 octombrie 2022:
- 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- Catedrala Patriarhală se va închide după închinarea ultimului credincios la Sfintele Moaște (aprox. ora 22:00).
Duminică, 23 octombrie 2022:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- Catedrala Patriarhală se va închide după închinarea ultimului credincios la Sfintele Moaște (aprox. ora 22:00).
Luni, 24 octombrie 2022:
- 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
Marți, 25 octombrie:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Miercuri, 26 octombrie, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei (Grecia), înconjurat de preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
- 07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Joi, 27 octombrie 2022, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:
- 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, înconjurați de Ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
- 07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
Vineri, 28 octombrie:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin (aprox. ora 22:00).