În calendarul sfințeniei creștine, la 7 decembrie este pomenită an de an Sfânta Muceniță Filoteea, ale cărei moaște se află de peste 600 de ani la Curtea de Argeș. Supranumită și „Fecioara de la Argeș”, ea a devenit ocrotitoarea Țării Românești încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, moaștele ei fiind venerate cu evlavie de cetele de pelerini care, la anumite zile din an, iau drumul Argeșului pentru cuvenită închinare.
Mărturiile documentare arată că Sfânta Filoteea s-a născut în jurul anului 1206, într-o suburbie din Cetatea Târnovo, în sudul Dunării, din părinți creștini, care se ocupau cu munca la câmp. Numele său – Filoteea – alcătuit din două cuvinte grecești: „fileo” – a iubi, și „Teos”, care înseamnă Dumnezeu, deci „iubitoare de Dumnezeu”, îi fusese dat de episcopul locului, care o și botezase la începutul anului 1207, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Târnovo.
Mama copilei, de neam valah, fire evlavioasă și temătoare de Dumnezeu, și-a crescut singura-i fiică în duhul credinței celei adevărate, al dragostei de Dumnezeu și de semeni, întru deprinderea faptelor de milostenie, în rugăciune și post, virtuți creștinești care i-au împodobit sufletul întru rodire de viață binecuvântată. Mergea în mod regulat la biserică, descifra cu pricepere rostirile scripturistice și le tâlcuia pe înțeles fiicei sale, având bucuria ca, la vârsta de 13 ani, aceasta să devină o copilă blândă, milostivă, iubitoare și îndatoritoare față de cei în nevoi.
S-a întâmplat ca o boală necruțătoare s-o doboare pe mama copilei la pat și în câteva luni sufletul ei bun a trecut la cele veșnice. A avut vreme ca înainte de moarte să-l îndatoreze în scris pe soțul ei să poarte de grijă fiicei lor. Filoteea avea atunci 13 ani, dar era destul de matură să înțeleagă că mama ei n-a murit cu totul, că ea continuă să trăiască cu duhul și că poate intra în comuniune cu ea ori de câte ori se va ruga și va împlini învățăturile și povețele ei. Rămasă orfană, ea n-a disperat, nu s-a simțit părăsită, a continuat să fie o fiică iubitoare pentru tatăl ei, mergând și la școală și lucrând acasă în cele ale gospodăriei.
La un moment dat, tatăl ei, om tânăr, „nemaiputând birui greul casei”, s-a recăsătorit, sperând că cea pe care și-a ales-o îi va accepta, prin iubire, și fiica. N-a fost să fie așa. Atașamentul copilei față de Biserică și față de cei săraci, pe de o parte, și dragostea, și grija tatălui, pe de altă parte, au făcut ca între mama adoptivă și copila de 13 ani să se adune tot felul de răutăți zilnice.
Fiind îndatorată, între altele, să ducă mâncare tatălui său la câmp, ea era adeseori întâmpinată de oameni sărmani, care o cunoșteau și apelau la mila ei. Știind că mama ei, pe când era în viață, nu refuza pe nimeni și dădea cu dragoste din puținul ei, se vedea nevoită să rupă din porția tatălui și să dea celor sărmani. Apoi, ridica fața spre cer și zicea în șoaptă: „Am făcut ca tine, mamă!”.
Unde pot duce mânia și necugetarea omului
Într-una din zile, înrăit de soția lui, tatăl se hotărăște s-o urmărească pe copilă și vede cum câțiva sărmani îi țin calea, iar ea le oferă, cu iubire, din coșul în care se afla mâncarea pentru el. De la locul lui de pândă, tatăl, văzând scena aceasta, se mânie tare și, judecându-și fiica cu asprime în sinea lui, se hotărî să o pedepsească. E posibil să o mai fi făcut și altă dată, de vreme ce copila, văzându-l mânios, a dat să fugă spre a se depărta. Văzând că nu o poate ajunge, el scoate de la brâu un mic topor, pe care îl purta zilnic atunci când pleca la câmp și-l aruncă în direcția fetei. Nu spre cap, nici spre trup, ci spre picioare. Toporul a lovit-o cu partea tăioasă și a rănit-o la piciorul stâng. A căzut, secerată, la pământ și sângele a pornit să curgă șuvoi. Intrând în panică, realizând cu greu ce-a făcut, fiind în câmp, departe de casă, tatăl n-a fost în stare să preîntâmpine tragedia. Până să se întoarcă el cu ajutoare din cetate, Filoteea își dăduse obștescul sfârșit. Era ziua de 7 decembrie 1219, pe la ceasul prânzului… Cu o zi înainte, pe 6 decembrie, fusese cu tatăl ei la biserică, la praznicul Sfântului Nicolae și împreună aprinseseră lumânări și rostiseră rugăciuni pentru mama ei.
Drumul rămășițelor sale pământești
Mărturiile documentare arată că trupul Sfintei Filoteea a fost îngropat la început în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Târnovo, alături de mama sa. Mai apoi, datorită minunilor ce se petreceau în jurul acelui mormânt, osemintele sale au fost scoase și așezate într-o raclă, procedându-se apoi la trecerea ei în rândul sfinților.
Abia în anul 1393, când turcii au ocupat Cetatea Târnovo, moaștele sfintei au fost duse pentru un timp la Vidin și de aci au fost răscumpărate de voievodul Mircea cel Bătrân, care, împreună cu mitropolitul Severinului, Atanasie, le-au adus în Țara Românească. Pe cale, credincioșii le-au întâmpinat cu evlavie multă, cu flori și cu plecare de cuget. Timp de trei zile, moaștele au poposit în modesta reședință de la Craiova a lui Mircea cel Bătrân, unde acesta temeluise o bisericuță cu hramul „Sfântul Dumitru”, ocrotitorul lui și al familiei sale (numele Mircea derivă din Dumitru sau Mitru).
Apoi, drumul lor a continuat până la Curtea de Argeș, fiind așezate cu mare cinste în Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc, Catedrala Mitropoliei Țării Românești.
Vreme de exact 500 de ani, până în 1893, sfintele ei moaște au stat în această catedrală, cea mai veche biserică de zid din Țara Românească. Ziua ei de pomenire, 7 decembrie, s-a adăugat hramului catedralei, Sfântul Nicolae, alcătuind împreună un corolar sacru numit, încă din veacul al XIX-lea, „Zilele de lumină ale Argeșului”. Mai apoi, din cauza lucrărilor de restaurare, moaștele au fost așezate temporar în paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș, frumoasa ctitorie a lui Neagoe Basarab, unde se află și astăzi.
