Sfântul Cuvios Dimitrie cel Noua a fost cinstit duminică, 21 aprilie 2024, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” -Militari I
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost cinstit duminică, 21 aprilie 2024, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” -Militari I, fiind întâmpinat de cler şi popor cu emoţie sfântă. În cuvântul rostit în cadrul acestui popas, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidenţiat lucrarea misionar-pastorală a slujitorilor acestui Sfânt Altar, precum şi implicarea comunităţii în acţiunile filantropice desfăşurate la nivel de protopopiat și nu numai.
„Biserica aceasta se vădeşte a fi o parohie cinstitoare a sfinţilor şi preţuitoare a operei marilor teologi şi a lucrării lor. Cinstitoare a sfinţilor întrucât în această biserică se află un fragment din moaştele marelui teolog cuvântător de Dumnezeu şi păstor al Constantinopolului, Grigorie. De asemenea, în acest lăcaş, adeseori s-au auzit omiliile unor cunoscuţi teologi. Pe de altă parte, este cunoscută activitatea filantropică a acestei parohii. Adeseori, la solicitarea Protoieriei Sector 6 Capitală, parohia aceasta s-a dovedit a fi binefăcătoare pentru multe proiecte filantropice, obolul credincioşilor de aici aflându-se în dorinţa de a fi ajutoraţi cei aflaţi în nevoie. Prin ajutorul acestei parohii s-a lucrat întru slujirea aproapelui”, a spus Preasfinţia Sa.