PATRIARHUL

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit 72 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit sâmbătă 72 de ani. 22 iulie este ziua de naştere a Preafericirii Sale.

Patriarhul Daniel s-a născut în anul 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.

Dan-Ilie Ciobotea a intrat în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani după ce a absolvit studiile doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg.

A fost tuns în monahism în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.

După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Din activitatea Sa de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei se pot evidenția inițiativele de succes pe plan pastoral, administrativ, dar și academic. A făcut demersurile necesare pentru consolidarea și restaurarea Catedralei mitropolitane și a fondat Centrul de Diagnostic şi Tratament „Providenţa” care a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi. Tot la Iași, Mitropolitul Daniel a înființat Radioul Trinitas pe 17 aprilie 1998.

Patriarhul României

Pe 12 septembrie 2007 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, iar întronizarea în această demnitate a avut loc pe 30 septembrie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, încă de la începutul misiunii sale, a asigurat continuarea proiectelor aflate în desfăşurare la acea vreme şi iniţierea unor noi proiecte fără a despărţi Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie sau opera socială de viața duhovnicească.

Cea mai cunoscută realizare a Preafericitului Părinte Patriarh este construirea Catedralei Naționale, al cărei altar a fost sfințit la un secol de la Marea Unire.

Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi peste 30 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Din grija pentru românii plecați la muncă în străinătate, Preafericirea Sa a propus în 2009 Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înființarea unei zile dedicate migranților români.

Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica în 2007.

Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit activitatea socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de instituţii cu profil filantropic.

Vezi Biografia completă a Patriarhului României aici!

Aniversarea Patriarhului României

Sâmbătă, 22 iulie 2023, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, ca semn liturgic de recunoştinţă pentru împlinirile din viața Bisericii și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Începând cu ora 12:00, la Palatul Patriarhiei, a avut loc un scurt moment aniversar în timpul căruia au fost prezentate mesajele de felicitare trimise din partea autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum şi ale altor instituţii publice.

La toate aceste momente aniversare au participat ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor de Stat, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.

Sursa: basilica.ro