Sfinții Împărați Constantin cel Mare și mama sa, Elena
În Biserica Ortodoxă sunt sărbătoriți la 21 mai, Sfinții Împărați Constantin cel Mare și mama sa, Elena. Ei sunt cinstiți în mod deosebit, fiind trecuți în rândul sfinților cu denumirea de ‘isapostolos’ – ‘întocmai cu Apostolii’.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt doi dintre cei mai iubiți sfinți de către români. Așa se explică și faptul că foarte mulți români poartă numele Constantin și Elena sau derivate ale acestora. Mărturie a acestei evlavii stau și numeroasele biserici parohiale și monahale, din țară și din străinătate, care și-au așezat viața duhovnicească sub ocrotirea Sfinților Împărați ai Ortodoxiei.
Sfinții Împărați Constantin și Elena – Ocrotitorii Catedralei Patriarhale
Unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din țară închinate Sfinților Împărați Constantin și Elena este Catedrala patriarhală din București, ctitorie a voievodului Țării Românești, Constantin Șerban Basarab (1654-1658), care a fost sfințită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ștefan al Țării Românești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău. Sfântul lăcaș a fost de fapt forma pe care a îmbrăcat-o evlavia domnitorului și a credincioșilor din orașul lui Bucur față de cei doi sfinți care au marcat profund istoria creștinismului.
În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Cipru a dăruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arăpașu o raclă cu părticele din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.
După aducerea moaștelor, cultul Sfinților Împărați Constantin și Elena a înflorit la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în ziua prăznuirii lor, racla cu sfintele moaște este scoasă în procesiune și așezată spre închinarea credincioșilor, alături de racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.
Sfântul Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția ‘in hoc signo vinces’ (‘prin acest semn vei învinge’). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit ‘labarum’. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta ‘instinctu divinitatis’ (‘prin inspirație divină’). Lui Eusebiu, i-a mărturisit sub jurământ că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale).
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine ‘religio licita’, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creștinismului, îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, zi în care și soldații asistau la slujbă.
Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creștine. Împăratul și familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat și la construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând orașul Bizantium în orașul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcașuri de cult printre care Biserica Sfințiilor Apostoli. Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influența Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este ‘Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut’ (Simbolul credinței sau Crezul).
Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 și a fost înmormântat în Biserica ‘Sfinții Apostoli’ din Constantinopol, ctitoria sa.
Sfânta Împărăteasă Elena
Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menționată de Geoffrey of Monmouth, pretinde că era fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britani și Roma. Monmouth precizează apoi că ea a fost prezentată ca o regină deoarece nu avea frați care să moștenească tronul Britaniei. Constantius Chlorus a divorțat de ea (cca în anul 292) pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman și ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezență importantă la curtea imperială.
Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creștină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcașuri de cult, dintre care menționăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani (precum și alte 18 lăcașuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneală și rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălțată solemn în văzul poporului creștin de episcopul cetății Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veșnice la Roma, în anul 327.
